Floxin

Floxin este un antibiotic pe bază de ofloxacină, o fluorochinolonă obținută prin sinteză, cu codul ATC J01MA01. Deși face parte din aceeași familie cu ciprofloxacina, ofloxacina este o substanță distinctă, cu doze și produse autorizate proprii. Mecanismul ține de ADN-ul bacterian: antibioticul blochează enzimele care îl despiralează și îl copiază înainte de diviziune, iar germenii sensibili nu se mai pot înmulți. Informațiile medicale din această pagină se bazează pe rezumatul caracteristicilor produsului (RCP) aprobat în România pentru Ofloxin 200 mg, care are aceeași substanță activă.

RCP-ul rezervă ofloxacina adulților cu infecții moderate sau severe produse de bacterii sensibile. Pe listă se află infecțiile urinare complicate și prostatita bacteriană, uretritele și cervicitele, gonococice sau negonococice, boala inflamatorie pelvină (numai împreună cu alte antibiotice), otita medie cronică supurată, sinuzita bacteriană cronică, infecțiile intraabdominale complicate și tuberculoza, în scheme combinate. Un al doilea grup cuprinde cistita acută necomplicată, infecțiile oaselor și ale articulațiilor, acutizările bronhopneumopatiei obstructive cronice, infecțiile complicate ale pielii și diareea călătorului; aici ofloxacina se folosește numai dacă antibioticele recomandate de obicei nu sunt potrivite. Medicul ține cont și de rezultatul culturii și al antibiogramei.

Floxin este disponibil în comprimate de 200 mg și de 400 mg, în ambalaje cu număr variabil de comprimate. Medicamentul este importat, iar fotografia prezintă ambalajul original. Denumirea Floxin nu apare în Nomenclatorul ANMDMR. Ofloxacina orală este autorizată în România numai sub formă de comprimate filmate de 200 mg: Ofloxin (Zentiva, Republica Cehă), Zanocin (Terapia S.A.) și Ofloxacina Laropharm, toate eliberate pe bază de prescripție medicală. Pentru comprimatele de 400 mg nu există autorizație de punere pe piață în țară. Floxal și Uniflox conțin tot ofloxacină, dar sunt forme pentru ochi sau urechi și nu țin locul tratamentului oral.

Pentru un adult cu funcție renală normală, RCP-ul prevede 200–400 mg de ofloxacină pe zi, într-o singură priză sau în două prize, la interval de 12 ore. În infecțiile severe se poate ajunge la 600–800 mg pe zi, iar 800 mg este doza zilnică maximă. Tratamentul durează de regulă 7–10 zile. Cistita necomplicată se tratează uneori doar trei zile, iar prostatita bacteriană necesită șase săptămâni de tratament, cu 600 mg pe zi repartizate în mai multe prize. Comprimatul se poate lua înainte sau după masă. Antiacidele cu aluminiu sau magneziu, sucralfatul și preparatele cu fier sau zinc scad absorbția, de aceea între ele și Floxin se lasă un interval de cel puțin două ore.

La un clearance al creatininei mai mic de 50 ml/min, medicul reduce doza la 100–200 mg, administrată o singură dată pe zi. La pacienții cu ciroză și ascită, doza zilnică nu depășește 400 mg. Ofloxacina nu se folosește la copii și adolescenți.

Ca toate fluorochinolonele, ofloxacina poate provoca, rar, reacții de lungă durată, uneori invalidante. Cele mai expuse sunt tendoanele, în special tendonul lui Ahile: inflamația sau ruptura pot apărea chiar în primele 48 de ore de tratament, dar și la câteva luni după terminarea lui. Riscul este mai mare la vârstnici, la pacienții cu boli renale, la cei cu transplant de organ solid și la cei tratați cu corticosteroizi. Dacă un tendon devine dureros sau umflat, antibioticul se întrerupe. RCP-ul mai conține avertismente privind afectarea nervilor periferici, prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă, diareea cu Clostridioides difficile și un risc crescut de anevrism sau disecție de aortă. Deoarece ofloxacina sensibilizează pielea la lumină, soarele puternic și lămpile UV se evită pe toată durata tratamentului și încă 48 de ore după încheierea lui.

Floxin este contraindicat la persoanele alergice la ofloxacină sau la alte chinolone, la cele cu epilepsie sau cu prag scăzut de declanșare a convulsiilor, la cele care au avut o afecțiune a tendoanelor în timpul unui tratament anterior cu o fluorochinolonă, în deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, sub vârsta de 18 ani, în sarcină și în perioada de alăptare. La pacienții care au avut o reacție gravă la un antibiotic din această clasă, ofloxacina se folosește doar dacă nu există altă opțiune. Printre efectele adverse mai puțin frecvente se află agitația, tulburările de somn, amețeala, cefaleea, iritația oculară, tusea, greața, diareea, durerile abdominale, pruritul și erupțiile cutanate. Decizia privind tratamentul, doza și durata lui îi aparține medicului.