Amilorid

Amilorid este un diuretic din grupa ATC C03D, cea a substanțelor care cruță potasiul. Spre deosebire de multe alte diuretice, care elimină potasiul odată cu apa, el acționează în segmentul final al nefronului, unde inhibă transportul de electroliți și reduce cantitatea de potasiu trecută în urină. Rezumatul caracteristicilor produsului pentru comprimatele britanice Amiloride 5 mg, folosit aici ca sursă, îl indică în edeme (umflături cauzate de retenția de apă) și în hipertensiune. Medicamentul poate fi prescris ca diuretic unic sau adăugat la un tratament diuretic deja existent.

Toate comprimatele Amilorid din oferta Farmaciei București au 5 mg de substanță activă, iar opțiunile diferă doar prin numărul de bucăți: 100, 200 sau 300 într-o cutie. Produsul este importat, de aceea fotografia îl prezintă în ambalajul de marcă al producătorului.

La adultul care începe tratamentul, doza obișnuită este de 10 mg pe zi: fie două comprimate dimineața, fie câte un comprimat de două ori pe zi. Limita zilnică stabilită de RCP este de 20 mg. Pentru bolnavii care iau deja un diuretic contra hipertensiunii sau a insuficienței cardiace congestive, doza de amilorid adăugată este, de obicei, de 5–10 mg zilnic. În ciroza cu lichid acumulat în abdomen (ascită), doza inițială este mai mică, de 5 mg pe zi. La vârstnici, doza se ajustează în funcție de cât de bine funcționează rinichii și de nivelul electroliților. Amiloridul nu se administrează copiilor și adolescenților sub 18 ani.

Principalul risc al acestui diuretic este acumularea de potasiu în sânge. De aceea, Amilorid nu se prescrie celor care au deja potasiu crescut, celor cu insuficiență renală severă și persoanelor cu hipersensibilitate la amilorid. Pe durata tratamentului sunt excluse preparatele cu potasiu, precum și asocierea cu un al doilea diuretic din aceeași clasă. Persoanele în vârstă, pacienții cu diabet și cei cu boli de rinichi sunt mai expuși, așa că la ei ionograma și ureea se verifică regulat. Orice creștere a potasemiei impune oprirea imediată a comprimatelor. Dacă este programat un test oral de toleranță la glucoză, tratamentul se întrerupe cu cel puțin 72 de ore înainte.

Unele medicamente amplifică riscul de hiperpotasemie: inhibitorii ECA, blocanții receptorilor de angiotensină (sartanii), ciclosporina, tacrolimusul și antiinflamatoarele nesteroidiene precum indometacinul. Nici pacienții care primesc litiu nu ar trebui să ia concomitent acest diuretic. Corticoizii, estrogenii și pilulele contraceptive combinate pot diminua efectul diuretic, în timp ce alte medicamente pentru tensiune, nitrații sau consumul de alcool pot coborî prea mult tensiunea arterială. RCP-ul nu recomandă amiloridul în sarcină și nici în perioada alăptării. Amețeala, posibilă în timpul tratamentului, poate afecta capacitatea de a conduce.

Majoritatea pacienților care iau Amilorid nu au probleme de toleranță. Cele mai multe reacții sunt digestive: greață, vărsături, constipație sau scaune moi, dureri abdominale. Pot apărea de asemenea amețeli, scăderea tensiunii la ridicarea în picioare, palpitații, erupții cutanate și mâncărimi. Ocazional, analizele pot arăta un nivel scăzut al sodiului în sânge (hiponatremie).

În Regatul Unit, comprimatele de amilorid de 5 mg au statut POM, adică sunt medicamente eliberate exclusiv pe prescripție. În România, nomenclatorul ANMDMR nu conține niciun produs cu amilorid, nici sub DCI amiloridum, nici la codurile ATC C03DB01 (amilorid singur) și C03EA01 (amilorid asociat cu hidroclorotiazidă). Alternativele autorizate local din aceeași grupă sunt eplerenona, finerenona și spironolactona, aceasta din urmă comercializată, de pildă, ca Verospiron. Medicul decide, în funcție de analize, dacă amiloridul este potrivit și în ce doză se administrează.